Inter pares - Voluntariat in Republica Moldova

Dupa aproape doua decade de colaborare cu Grupul de Lucru Urgenta (Stichting Werkgroep Urgenta) din Olanda, colaborare care a avut loc aproape exclusiv in Sibiu, acasa la mine, iata-ma deja la a doua actiune de voluntariat in Chisinau, pentru instalarea unei retele de gaze medicinale la Spitalul Municipal Sfanta Treime din localitate.

Titlul are o dubla semnificatie pentru mine:
in primul rand pentru ca relatiile dintre voluntarii care participam la aceste actiuni s-au transformat de foarte mult timp in relatii de familie, calde, sincere si curate;
in al doilea rand, pentru ca aici, la Chisinau ma simt ca acasa, incalzit fiind la suflet de dulceata graiului moldovenesc si de caldura cu care sunt primiti oaspetii.

Astfel ma simt intre ai mei - inter pares - in fiecare dintre sensurile enuntate mai sus.

Mersul lucrarilor este bun, cu toate eforturile sistemului birocratic local, cu nimic mai prejos decat cel de acasa, poate chiar un pic mai ferm decat la noi (deh, influenta sistemica a 50 de ani de socialism sovietic). Cu eforturi mari am reusit sa realizam aproape tot ce ne-am propus, fiind bucurosi sa putem face viata pacientului si a personalului medical mai usoara.

Constat insa, ca la locul de munca, aceeasi expresie folosita de mine cu dublu sens in titlu, descrie - paradoxal - doua lumi total diferite:

O lume pragmatica dar joviala, complexa din punct de vedere tehnologic, dar cu o tendinta de simplificare a vietii pana la esenta bucuriei de a trai si de a fi impacat cu ceea ce faci pentru tine si pentru cei din jur, o lume in care prietenii din Olanda m-au primit ca pe unul de-al lor si in care ma simt atat de acasa,

si

o alta lume, in care parca nimic nu poate fi simplu, in care regulamentul si rigoarea stricta ingheata parca orice zambet, dar si orice initiativa. Astfel, presiunea la care este supus omul nu-i permite decat 2 variante: ori rezista, cu pretul unei tensiuni interne permanente, in care nu-si mai poate permite nimic in afara "programului" (uneori nici macar un zambet), ori devine apatic, inactiv, nu mai face decat strict ceea ce i se spune sa faca, o rotita intr-un mecanism pe care nu-l intelege, dar nici nu doreste sa-l inteleaga.
O lume pe care o cunosc atat de bine de acasa.

Ma regasesc astfel cu bucurie intr-o postura de ambasador (Doamne, ce titlu pompos am gasit) intre aceste lumi, incercand cu toate puterile mele sa le fac sa se inteleaga reciproc, sa gasesc echilibrul care le face sa beneficieze fiecare de ceea ce poate oferi cealalta.


De aceea este viata atat de frumoasa!